Ce trebuie sa stie turistii care calatoresc cu avionul?
1Informatii prealabile
După ce locul a fost rezervat, pasagerul va primi informaţii referitoare la preţul zborului valabil la data rezervării, precum şi despre condiţiile, restricţiile şi regulile aplicabile biletului pentru care s-a făcut rezervarea.
Toate condiţiile, regulile şi restricţiile sunt dictate de către companiile aeriene, independent de agenţiile de voiaj.
2Raport contractual
Raportul contractual între agentie şi pasager apare în momentul în care pasagerul a făcut plata biletului de avion şi a intrat în posesia acestuia. Înainte de a achita efectiv biletul, pasagerul are obligaţia să se informeze despre condiţiile şi restricţiile aplicabile acestui bilet şi să citească condiţiile generale. După cumpărarea acestuia se consideră că pasagerul a luat la cunoştinţă toate aceste reguli.
3Plata biletului
Pasagerul poate plăti biletul de avion în LEI sau în valută liber convertibilă conform normelor B.N.R. Pretul biletului de avion include, de regulă, taxele de aeroport.
4Responsabilitatea agentiei de turism
Agenţia de turism este răspunzătoare pentru emiterea corectă a biletelor şi informarea cu bună credinţă a pasagerului asupra condiţtiilor aplicabile biletului vândut. Informarea pasagerilor se va face prin afişarea la loc vizibil, în agenţie, a condiţiilor generale de vânzare a biletelor de avion.
5Ora de imbarcare
Pasagerul este obligat să se prezinte la îmbarcare, pentru zbor, cu cel puţin o oră şi jumătate înainte de ora plecării, pentru a i se putea întocmi formalităţile necesare.
6Agentia nu raspunde pentru
Agenţia nu este răspunzatoare şi nu i se pot cere despăgubiri pentru că pasagerul nu a zburat, în următoarele condiţii:
- pasagerul nu s-a prezentat la timp la îmbarcare (o oră şi jumătate înainte de ora de plecare înscrisă pe bilet).
- pasagerul este refuzat la îmbarcare din cauza unor probleme legate de documentele personale
- alte împrejurări sau cazuri de forţă majoră, pe care agenţia nu le poate prevede sau evita.
7Neprezentarea la zbor
Pasagerul nu poate utiliza numai părti componente ale zborului aferent biletului cumpărat. Neprezentarea pasagerului la primul zbor se consideră renunţare la bilet şi presupune pierderea acestuia.
8Biletul nu este transmisibil
Pasagerul nu poate transmite biletul unei terţe persoane.
9Reclamatii
Orice reclamaţie cu privire la bilet se face în scris, în termen maxim de 7 zile de la data producerii evenimentului reclamat. Agenţia va transmite reclamaţia respectivă companiei aeriene pentru care a fost emis biletul, iar soluţia va fi dată de compania aeriană, în calitate de proprietară a biletului. Agenţia va informa pasagerul, în scris, în termen de 3 zile de la primirea răspunsului de la companie.
Pasagerul va fi despăgubit direct de compania aeriană, în situaţia în care se decide acest lucru, agenţia nefiind obligată să intermedieze aceste despăgubiri.
10Obligatii de respectare a legilor
Pasagerul are obligaţia de a respecta şi de a se conforma legilor în vigoare cu referire la trecerea frontierelor de stat. În baza art. 2 alin.2 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinatate, minorii români pot călătorii în străinatate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
Theme Options
1Mauris nec leo semper orci in ultricies tortor venenatis?
Donec vestibulum justo a diam ultricies pellentesque. Quisque mattis diam vel lacus tincidunt elementum. Sed vitae adipiscing turpis. Aenean ligula nibh, molestie id viverra a, dapibus at dolor. In iaculis viverra neque, ac eleifend ante lobortis id. In viverra ipsum ac eros tristique dignissim. Donec aliquam velit vitae mi dictum.
2Vestibulum ante ipsum cursus pulvinar?
Ut fermentum ante ipsum primis in nunc. Nulla vehicula magna diam, viverra diam aliquet mi quam in ligula nunc, dapibus tellus. Vestibulum nibh. Fusce congue. Donec faucibus orci luctus elit, gravida varius nec, mattis vel, orci. In urna. Suspendisse turpis egestas. Mauris auctor dignissim. Vivamus magna. Etiam varius et.
3Nulla lobortis mauris pulvinar felis pellentesque?
Praesent justo. Nulla lobortis mauris pulvinar felis, feugiat mattis vel, ornare tellus. Suspendisse eu dui vitae ornare eleifend adipiscing non, neque. Etiam ullamcorper, risus eu mi. Fusce sed felis. Mauris in faucibus ligula. Nam sed adipiscing sapien aliquet molestie. Phasellus tellus nec diam. Sed eu odio.
Content builder
1Etiam ullamcorper risus eu mi fusce sed felis?
Vestibulum egestas vulputate, enim sed lacus. Nunc convallis purus. Mauris eget lectus. Vestibulum consectetuer vulputate sed, aliquam at, metus. Nullam wisi arcu, imperdiet dignissim, libero fermentum sed, rutrum et, scelerisque vel, augue. Praesent justo. Maecenas at ante. Morbi augue a ante ante, luctus et orci sit amet metus. Etiam blandit risus elit sit amet dolor. Nulla et erat sed urna.
2Aliquam risus tortor, pretium porttitor?
Sed adipiscing. Nunc sed turpis. Nam suscipit, erat at purus. Aenean mollis pulvinar. Nulla quis metus. Nullam ut massa. Nulla hendrerit sed, elementum vitae, lectus. Vestibulum ante et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Nunc ipsum sit amet ipsum primis in faucibus gravida sagittis. Vestibulum tempus facilisis, ante ipsum enim, euismod nibh, fermentum eget, ultricies porta.
3Cras vitae libero quis leo. Ut nonummy elementum?
Ut turpis. Curabitur blandit risus sit amet tellus sodales at, rhoncus wisi. Vivamus arcu congue non, ultrices mi. Aliquam eleifend placerat. Mauris auctor scelerisque, diam. Aenean posuere sit amet, iaculis leo, a erat. Quisque cursus, lacus sed fermentum nec, imperdiet faucibus, erat id leo luctus arcu quis arcu. Morbi consequat eu, aliquet porttitor vel, quam. Pellentesque tellus. Vestibulum tortor justo ac lacus vestibulum.
4Praesent tristique in accumsan urna eu venenatis nulla?
Suspendisse eu libero et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Fusce ligula. Pellentesque eu augue a quam sagittis a, sollicitudin turpis mauris sit amet neque. Nam ut venenatis nulla facilisis vel, velit. Suspendisse potenti.
Didn`t found answer you looking for?